sâmbătă, 5 ianuarie 2008

CAZUL PREOTULUI BORIS NICOLAEV DIN BARABOI (ANUL 1961)

ASASINAREA PREOTULUI DE LA BARABOI

Prin 1960, URSS declansase o campanie acerba de distrugere si demolare, in modul cel mai barbar, nu doar a sfintelor locasuri, ci si a preotimii… Cazul preotului si a bisericii din satul Baraboi, r. Donduseni, pare a fi cel mai rasunator din sirul altor crime comise de antihristi. Chiar si dupa 46 de ani, lumea continua sa vorbeasca despre tragedia preotului si a dascalului, asasinati la comanda singrului partid aflat pe atunci la putere.

Desi, pe atunci, cazul parea a fi investigat, organele de militie nu au gasit niciun vinovat. Din contra, au dat vina pe starea de ebrietate a fetelor bisericesti, motiv din care s-a si rasturnat chipurile caruta, provocand moartea preotului. In acele conditii, satul a inceput propria investigatie. Aceasta s-a incheiat cu o crancena razbunare asupra unuia dintre presupusii asasini ai parintelui Boris Nicolaev si a dascalului Trifon Rabei.Pentru asasinarea preotului si a dascalului asa si nu a fost condamnat nimeni. Moartea presupusului asasin, insa, a provocat condamnarea, in baza unor sentinte extrem de dure, a 19 persoane. In acel dosar, 4 oameni au fost condamnati la moarte prin impuscare, 2 - la privatiune de libertate pe un termen de 15 ani, 4 - la 13 ani de inchisoare, 3 - la 12 ani, 2 - la 10 ani, 2 - la 8 ani si 2 - la 5 ani de puscarie.

Alexandru Gandrabur este unul dintre cei doi condamnati la 15 ani de inchisoare. Acum are 80 de ani si traieste tot la Baraboi. El spune ca a fost condamnat pe nedrept si ca aceasta nedreptate mai apasa ca o povara asupra sa si asupra familiei sale.

Preotul si dascalul in aceeasi caruta

Pe 4 ianuarie 1961, Vasile Lisnic, un om care se stabilise cu traiul la Baraboi, l-a luat pe preotul Boris Nicolaev si pe dascalul Trifon Rabei la inmormantarea tatalui sau, intr-un sat vecin, Chetrosica, aflat la o distanta de vreo 7 km. «Sigur ca s-a intentionat ca fetele bisericesti sa se retina la inmormantare. Dupa funeralii, Vasile Lisnic si-a luat copiii si nevasta si a plecat acasa. Preotul si dascalul urmau sa se intoarca la Baraboi cu Alexandru Lisnic, care isi asigurase fratele, Vasile, ca va aduce acasa fetele bisericesti… Cand se intorceau in sat, pe mosia Baraboiului, cam la trei kilometri de primele case, in cale le-au iesit vreo sase oameni, calari pe cai, si i-au ucis. Pe preot l-au omorat pe loc, rasturnand caruta in mlastina unui iaz. Dascalul, fiind un om mai voinic, s-a prefacut mort. Asasinii au fugit, dar, nu zabava, au revenit. Ei au constatat ca dascalul nu mai era», povesteste Alexandru Gandrabur varianta satului.

Intre timp, dascalul parcursese o cale scurta, dupa care incepu sa strige: «Oameni buni, ajutati-ma! Eu sunt dascalul de la Baraboi!» Asta au auzit satenii, dar nu au iesit sa vada ce se intampla. «Asasinii, auzind ca dascalul striga, l-au ajuns din urma, i-au umplut gura cu pamant si i-au dezbatut plamanii. L-au lasat in camp, unde, in scurt timp, a fost gasit de catre anagajatii fermei de gaini. Unul dintre muncitorii de la acea ferma l-a intrebat cine a comis crima. In ultimele clipe de viata, dascalul a aratat pe degete ca erau cinci. Asa s-a si stins…», continua sa povesteasca barbatul.

Satul a organizat propria judecata

Alexandru Gandrabur spune ca, in timpul cositului de vara, lumea de pe camp a gasit carja dascalului. La cosit era si Alexandru Lisnic, cel care a spus ca, daca lumea il va chema la biserica, va spune cine a comandat asasinarea celor doua fete bisericesti. «De aici a si pornit totul…»

In acel an, timp de 10 luni, organele de drept nu au condamnat pe nimeni pentru acea crima, motiv din care satul a hotarat sa faca propria sa cercetare. Pe 15 octombrie 1961, cand in localitatea vecina era hram, crestinii din Baraboi s-au adunat la biserica. Ei l-au chemat si pe Alexandru Lisnic, ca sa afle de la el cine a pus la cale omorul preotului si al dascalului.

«Adunarea a durat de dimineata pana seara. La biserica s-a adunat multa lume. In acea zi la biserica a venit si un elev de clasa 10-a care a fotografiat de pe gardul bisericii. Cei care au fost fotografiati au si fost condamnati. Asa am fost condamnat si eu, chiar daca nu eram in nicio imagine foto», spune Gandrabur.

Tot in acea zi, spre seara, multimea l-a ucis pe Lisnic. Cineva spune ca a fost impuns cu un suvac, altii marturisesc ca Lisnic ar fi fost legat cu o franghie si tras prin curtea bisericii. Nu sunt excluse ambele variante…

Alexandru Gandrabur crede ca, daca nu ar fi fost ucis Lisnic, partidul comunist ar fi suferit o mare rusine… «Atunci cand, la biserica, avea loc macelul, o femeie a dat fuga pana la presedintele sovietului satesc, care era la bufet si bea… El i-a raspuns femeii ca nu-i pasa de tot ce se intampla.»

«Se stie ca partidul a pus la cale totul. Daca i-ar fi judecat pe cei care au executat asasinarea, nu ar fi avut de suferit cele 19 persoane, printre care au fost si trei femei. Au facut satul de ras! Sa fi lucrat cumsecade militia, ar fi fost ordine, pana la urma. Asa, insa, au distrus si Baraboiul, si oamenii din sat. Oriunde in alta parte, daca lumea afla ca esti din Baraboi, erai respins, fiind considerat un asasin», mai spune Gandrabur. «Eu aveam socotelile mele cu oamenii din partid, de asta m-au si arestat», presupune el.

Reabilitat dupa 12 ani de inchisoare

Dupa acea rascoala de la biserica, tot in 1961, Gandrabur a fost condamnat la 15 ani de inchisoare. «Eu am fost reabilitat… Am trimis o cerere la Prezidium, la Sovietul Suprem. Nu mi-au raspuns, lasand problema mea la o parte, cu toate ca pedeapsa era deja scoasa. Am facut degeaba 12 ani de inchisoare. Am fost inchis la Soroca, Cricova si Goieni», isi aminteste omul printre lacrimi, dar si cu o doza de sarcasm la adresa acelei perioade din istoria satului sau. «Primarul sa fi sunat la politie, nu s-ar fi intamplat o crima atat de urata. Toti au tacut. Este clar ca omorul lui Lisnic a fost unul planificat, ca sa nu se afle a cui a fost comanda de asasinare.»

Alexandru Gandrabur mai spune ca lumea comenteaza si pana astazi acest caz si consecintele lui. Oamenii spun ca presedintele sovietului satesc a murit de frica, paznicul de la ferma de cai, de unde au fost luati caii pentru asasini, tot a murit subit, iar responsabilului de la ferma de gaini care cunostea cateva detalii, i s-au administrat niste injectii, fiind transformat in neom…

«Cineva, din sat, pentru ca nu putea pleca pe lumea cealalta, inainte de moarte, a recunoscut ca a fost si el printre faptasi si si-a cerut iertare. Dar cine a mai fost acolo? Nu se stie nici pana azi!»

La inchisoare, Alexandru Gandrabur a citit o carte «plina de minciuni» cu titlul «Crima in numele crucii», scrisa de Pavel Meniuc, fost corespondent al ziarului sovietic «Tinerimea Moldovei». Cu toate ca cineva i-a furat cartea, el mai tine minte ca in acele pagini era scris ca preotul si dascalul ar fi fost in stare de ebrietate. Batranul crede ca cele scrise erau o comanda politica, ca sa acopere crima. Dar asta nu a fost totul. A mai urmat si un film, pe care Alexandru Gandrabur l-a vizionat in inchisoarea de la Soroca. A rugat de trei ori sa-l vada. Filmul se numea «Prestuplenie vo imea boga». «Imi amintesc, preotul si dascalul parca ciocneau paharele, mergand intr-o caruta. Actiunea avea loc pe fundalul cantecului »Mai Volodea, dealu-i mare«. In film se arata cum s-a rasturnat caruta in iazul in care nici nu ar fi fost apa», relateaza Gandrabur despre filmul sovietic realizat in baza acelui subiect odios.

Statul - dator cu 1964 de lei pentru 12 ani de nedreptate

Intrebat daca a incercat sa se reabiliteze in urma nedreptei condamnari, Gandrabur spune: «S-apoi ce daca am incercat? Am fost la Curtea Suprema de Justitie. Unul ma trimitea la Snegur, iar altul la Lucinschi. Imi reveneau 1964 de lei. Nu i-am mai vazut… De atunci am hotarat sa nu mai merg nicaieri, ca tot e degeaba.»

Cei 12 ani de inchisoare au fost nespus de grei si pentru sotia lui Alexandru Gandrabur, Maria, acum de 79 de ani. Ea ramasese acasa cu trei copii mici. «Trei copii de crescut si normele pe deal de muncit…», asa descrie ea cei 12 ani de singuratate. Acum fiicele, Tatiana si Larisa, o ajuta sa se gateasca de Pasti. Acum cativa ani, feciorul lor, Volodea, a suferit o boala grea si a decedat. Despre cei 12 ani, traiti fara tata, Tatiana isi aminteste cum urmarea bocetul mamei si rugaciunile indelungate, soptite in fata icoanelor.

19 condamnati pentru viata asasinului

Si preotul, si dascalul au fost inmormantati in cimitirul din Baraboi. In 2006, osemintele parintelui Boris au fost stramutate in curtea bisericii, unde a fost construit un cavou.

«Pentru ca a murit preotul si dascalul, nu a fost condamnat nimeni. Iar pentru moartea presupusului asasin au fost condamnati 19 oameni», spune protoiereul mitrofor Grigore Spoiala, preot in Baraboi de aproape 20 de ani.

«In acele timpuri a fost o mare rusine. Se considera ca preotul a fost asasinat de catre oamenii din sat. Atunci cand am fost trimis sa slujesc la Baraboi, alti preoti ma intrebau daca nu imi este frica. De aproape 20 de ani, de cand sunt aici, pe acesti oameni ii consider buni crestini», adauga parintele. El isi mai aminteste un alt caz, in care un preot de la Petreni, r. Drochia, si preoteasa sa au fost asasinati intr-un mod barbar. Acestia au fost arsi cu fierul de calcat pe burta.

Din 1961, de cand fusese omorat parintele Nicolaev, biserica ramasese in voia sortii. Mai tarziu, din 1965 pana in 1973, aceasta devenise sala de sport… Parintele Grigore zice ca, atunci cand a venit sa slujeasca la Baraboi, nu a gasit decat peretii bisericii.

Liuba Cebotari s-a nascut in 1960. In acea toamna, cand s-a intamplat macelul, a fost botezata. Ea spune ca, din 1961, dupa moartea preotului, totul fusese distrus, clopotnita fiind dusa la scoala. Dupa asta, ani in sir in sat nu a mai venit niciun preot…

Cei din Baraboi spun ca lumea si acum vorbeste despre acest caz tragic. «La piata centrala sau la sanatoriu, toti isi amintesc de omorul preotului de la Baraboi.»

Cei cativa oameni din sat cu care am discutat despre aceasta tragedie spun ca nici preotul si nici dascalul nu consumau alcool, asa cum se barfea dupa moartea lor, in 1961. Ei vorbesc despre cei doi ca despre niste buni crestini si oameni cumsecade.

Intrebata a cui sa fi fost initiativa de asasinare a celor doua fete bisericesti, Tamara Cojocari a raspuns fara ezitare: «A comunistilor!»

Si Alexandru Cibotari, de 80 de ani, spune ca tot ce hotara partidul comunist era mai mult decat o lege…

In sat nu era zapada, ci mult noroi

Pe fiul preotului Boris Nicolaev, Leonid, l-am gasit la Chisinau. In 1961 Leonid avea 12 ani. In acel moment de impas, acasa, la Baraboi, era doar cu mama. Surorile mai mari, Ala si Veronica, isi faceau studiile la Chisinau. El isi aminteste ca, dupa inmormantarea tatalui sau, impreuna cu familia a plecat din sat, sa locuiasca la Chisinau. Din cate isi aminteste, Leonid spune ca tatal nu-i permitea sa faca sotii si ca era bun. El mai tine minte ca, in iarna in care a fost inmormantat tata, in sat nu era zapada, ci mult noroi… Dupa 1961, fiul preotului nu s-a mai intors la Baraboi decat acum doi ani. In aceasta primavara se gandeste sa plece incolo, ca sa inlocuiasca fotografia de pe mormantul tatalui sau cu una innoita.

Etnologul Grigore Botezatu este din Baraboi. Mai multi ani la rand el a cercetat cazul asasinarii preotului si al dascalului din sat. El isi aminteste ca, in 1961, pe langa cartea «Crima in numele crucii», scrisa de Pavel Meniuc la comanda Comitetul Central al Comsomolului si filmul «Pristuplenia vo imea Boga», au fost scrise si numeroase articole prin ziarul «Pravda» care pe atunci se edita in milioane de exemplare si era raspandit pe intreg teritoriul URSS. «In acele articole se spunea ca preotul si dascalul erau bauti. Autopsia, insa, aratase ca dascalul nu avea gram de alcool in sange. Mai mult decat atat, in acele pagini se spune ca majoritatea celor care s-au adunat la biserica era in stare de ebrietate. Oare de cat alcool era nevoie pentru cei 1500 de oameni, adunati la biserica. Asta ar insemna ca mama venea bata la biserica, de mana cu copilul sau?», se intreaba Grigore Botezatu.

Etnologul mai spune ca, prin moartea preotului, se planifica si inchiderea bisericii.

«Asta facea parte din campania antireligioasa, ateista, antinationala, criminala si sangeroasa a comunistilor. Acesta a fost cel mai rasunator caz cu un sfarsit atat de tragic. Justitia de pe atunci dadea vina pe fetele bisericesti, pe crestini, pe betie si pe ritualurile religioase. Totul se facea cu un singur scop: ca sa indeparteze oamenii de ritualurile religiase pentru ca biserica era in opozitie comunistilor», afirma Grigore Botezatu.
Anastasia NANI

Focul lui Voronin

Anul trecut, in ajun de Pasti, am urmarit pe viu toate actiunile comunistilor. Pastele, sarbatorit, in felul lor, de comunisti, coincidea cu ziua de nastere a lui Vladimir Lenin, politica initiata de el conducand la distrugerea bisericilor si la persecutarea credinciosilor…

In acea dimineata, toata somitatea partidului s-a grabit sa ajunga la monumentul lui Lenin. Cu garoafe rosii, insotiti si de pionieri, care habar nu aveau cine este cel pe care au venit sa il onoreze, si de cativa pensionari nostalgici dupa painea de cateva copeici, comunistii de azi pareau a fi in largul lor.

Dupa ce s-au inchinat la monumentul lui Lenin, seara, in aceeasi componenta, partidul a venit smerit la biserica ca sa se inchine in fata icoanelor si sa impartaseasca lumina sfanta.

Presedintele Voronin era «eroul» serii. Daca de dimineata el «a impartasit» ideologia lui Lenin, in acea noapte sfanta, liderul comunist le impartea credinciosilor Focul Sacru, adus de la Ierusalim. Dupa traditionalul inconjur al bisericii, de trei ori, al celor doi Vladimiri, IPS si presedintele, insotiti de «elitele» partidului comunist, dar si de crestini, o buna parte dintre enoriasi s-a pomenit afara, fiind impiedicati de paza comunistilor sa asiste in Catedrala la sfanta liturghie. Chiar daca comunistii erau in biserica, pozand smeriti in fata icoanelor, credinciosii, ramasi ofensati pe pragul locasului, asociau acea noapte sacra, pe care au asteptat-o un an intreg, dar de care nu se puteau bucura din cauza invaziei comunistilor in biserica, cu crancena campanie a PCUS impotriva a tot ce este sfant.

Acum cateva zile, in ajun de Pasti, am fost in satul Baraboi, unde, in anii «60 ai secolului trecut, recurgand la o crima barbara, sovieticii le-au interzis crestinilor »accesul« la Dumnezeu.
Anastasia NANI

Ziarul de Gardã, Nr. 124 (5 Aprilie 2007)

Niciun comentariu: